De cateva saptamani tot ma gandeam la o ultima partida de pescuit pe acest an, insa nu stiam unde sa merg, cand sa merg, etc. Solutia a venit acum trei zile, in timp ce eu si prietenii mei ne cinsteam de Sf. Mihail si Gavriil, cand unul dintre prietenii mei a venit cu minunata idee: hai sa mergem la Dunare.
Nici macar nu am stat pe ganduri, ne-am ridicat in secunda doi si am mers fiecare la casele noastre unde am inceput sa strangem echipamentul necesar acestei plecari: haine cat mai groase, impermeabile si nu in ultimul rand echipamentul de pescuit. Momeli la acea ora nu aveam de unde sa procuram, asa ca nu am avut de ales si a trebuit sa mai adaug si o lopata, pentru sapatul dupa rame. In jurul orei 1:30 AM eram deja pe DN1, cu un singur gand in mintea noastra: Dunarea, mai exact localitatea Giurgeni. Dupa cateva opriri pentru diverse cumparaturi, ajungem in jurul orei 4:30 AM. Dupa aproape o ora de cautat rame, in sfarsit gasim cateva si bucurosi din cale afara ne apucam de monturi. Aruncam fiecare cate o lanseta si asteptam cu sufletul la gura macar o trasatura. Aceasta nu intarzie sa apara iar la capatul firului apare timid probabil singura specie de peste pe care nu o suport: ghibortul. Asa am continuat pana la rasaritul soarelui, moment in care prietenii mei au plecat spre un canal aflat in apropiere, pentru a prinde carasei, necesari pescuitului la rapitor.
In momentul in care prietenii mei au revenit, monturile de fund au fost inlocuite cu monturi pentru
rapitor cu plumbul in fata si fir textil separat. Avand in vedere ca timpul nu prea era favorabil
vantul batea destul de tare iar norii incepeau sa acopere o buna parte din cer, am decis sa ne
mutam spre un canal care avea legatura cu Dunarea. Acolo aveam sanse sa prindem ceva si eram
la adapost de vant si eventuala ploaie.
Odata ajunsi pe acest canal, am observat cu stupoare ca apa era foarte scazuta. Nu am stat pe ganduri si am scos betele de pescuit, le-am aruncat in apa iar in cateva secunde, caraseii au inceput sa raspunda.
Seara din pacate incepea sa se faca simtita, frigul si foamea la fel asa incat trebuia sa luam masuri.
Cum dimineata de duminica era una specifica unui inceput de iarna, cu ceata foarte groasa si frig patrunzator, am decis sa strangem tot echipamentul si sa mergem spre casa. Chiar daca batranul fluviu de aceasta data nu ne-a oferit nici o captura, canalele aferente ofera amatorilor de caras (si nu numai) momente de neuitat. Din pacate, iarna incepe sa isi revendice drepturile, iar partidele de pescuit se raresc. Insa la fel ca noaptea, iarna este un sfetnic bun pentru prietenii pescari, avem timp sa reflectam la partidele efectuate de-a lungul anului si de ce nu, la partidele viitoare.
Fir intins!
No comments:
Post a Comment